Învățătorul

– Tot cu sapa, tot cu sapa domnu’  învățător. Nu vă lăsați deloc.

– Da, răspunse scurt învățătorul, călcând obosit prin colbul drumului de țară, cu sapa în spate, în drum spre casă. Fraier sunt, își spuse-n gând. Un învățător să răspundă astfel ciobanului satului. Bine, acum primar cu stână, dom’ primar. De parcă visul vieții mele ar fi sapa, nu cartea și stiloul. Dar… doar cu salariul ce-aș face dacă n-aș mai folosi și sapa? își continuă gândul.

bunicul– Vă mai calc și eu pentru o hârtie? continuă ciobanul, adică primarul , din mașina sa strălucitoare, proaspăt spălată.

– Da, bineînțeles, mai treci, se bucură pentru o secundă învățătorul, de recunoașterea primarului, privind dibăcia sa în ticluirea cuvintelor. Mă bucur ca prostu’, continuă în gând, că am ce să-i aduc aminte la iarnă, când i-oi cere lemne pentru școală. Și când te gândești că mi-a fost elev. Ce-i drept, pentru un an, că l-am lăsat repetent. Cum o fi terminat ăsta liceul?  Da’ ce mașină-i asta primare, continuă învățătorul ,gâdilîndu-i orgoliul ?

– Una nouă,…. știi …ședințe de partid, nu pot merge așa ca ultimul prost, tre’ să am puțină atenție.

– Eticheta, continuă învățătorul.

– Ce etichetă? ciobanul era în totală ceață.

– Adică imaginea dumitale, la asta te referi nu?

– Da, ai înțeles. Ți-am spus eu că ești deștept dom’le. Că d-aia vin eu mereu la mata să-mi faci hârtiile. Te prinzi repede. Știi ce e important.

– Știu pe naiba. Că dacă aș ști, n-aș fi eu cu sapa-n mână și dumneata ….. și se opri brusc. Continuarea ar fi fost „și dumneata în acea mașină”, dar ce sens avea să-l supere acum pe primar, tot n-ar fi rezolvat nimic.

– De, eu te-am chemat consilier la mine, dar n-ai vrut. Știi în primărie mai iese una alta, te mai vede lumea care trebuie, mai vine unul de sus că are nevoie de ceva și-i mai spui și tu de ce ai nevoie. Oamenii e oameni, se ajută între ei.

– Și când spuneai că treci? spuse dascălul satului.

– Uite-acu’. Da’ am nițică treabă-n altă parte și cum ai ajuns acasă, hop și eu. N-am nici o treabă, își spuse-n gând primarul, dar nu-l duc cu mașina până acasă, că o murdărește și mă fac de râs când o veni ăla de la județ.

– E grabă? Apuc să dau și eu cu apă pe mine? continuă învățătorul.

– Cam e. Știi, am răspundere mare, multe de făcut, nu-mi ajunge ziua. Mă servești întâi ș-apoi oi face ce-oi vrea. Ce zici? Că și eu când ai o treabă la primărie…. cum fac? Te iau primul, nu? Hai sănătate, ne vedem.  Apăsă pe accelerație lăsând în urma sa un nor mare de praf.

– Ei, așa-ți trebuie dacă ai învățat carte, spuse ca pentru sine învâțâtorul.

Și termină treaba, îl servi pe primar, îi scrise hârtiile.

– Ai început să scrii cam urât, acum îți dau și eu  notă mică … ha, ha, ha … ții minte când mi-ai dat 4 la caligrafie? Da’ vezi nu-ți port pică.neputința

– Mâini moarte,  spuse învățătorul privindu-și mîinile crăpate de muncă, mâini care știau deopotrivă să folosească stiloul, pensula, sapa sau toporișca.

Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și nu pot fi folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Unde? Când? Cum? Ce? | Din Culori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: