Un elev vine cu o idee proprie de reciclare (2)

În urma afirmației unui elev al său (vezi aici articolul), cum că și sufletele pot și trebuie să fie reciclate, profesoara le dă elevilor ca temă pentru următoarea oră, să-și exprime opinia despre acest subiect.

reciclare-1

Iată mai jos una dintre opinii:

„Nu este tocmai  tema pe care aș fi dorit-o, însă încerc o abordare. Și spun asta pentru că oricît de mult am dezbate noi aici subiectul, nu cred că vom putea schimba ceva.

În primul  rând să repetăm definiția reciclării:  proces tehnologic ce se poate aplica deșeurilor, rezidurilor, materialelor ce nu mai pot fi folosite în stadiul lor actual. Nici pe departe transformările pe care le poate suporta sufletul unui individ nu pot face obiectul unui proces tehnologic așa cum nici asocierea sufletului cu un deșeu, reziduu sau material ce nu mai poate fi folosit nu poate fi făcută. Înțeleg însă că plecăm de la o metaforă pe care dacă ar fi să o rezum în câteva cuvinte ar fi: reabilitarea sau reînvierea unui suflet cu probleme.

În al doilea rând cred că ar trebui să discutăm despre două aspecte ale aceluiași proces, punctate deja de colegul meu, dar oarecum exprimate altfel. Unul dintre aspecte îl reprezintă acțiunea pe care o poate exercita fiecare îndivid asupra propriei persoane și cel de-al doilea aspect este legat de acțiunea celorlalți.

Dar pentru aceasta trebuie să răspundem următoarelor întrebări:

1. ce este sufletul?

2. care poate fi percepția individului asupra propriului suflet și asupra sufletelor celorlalți?

3. cum își poate da seama un individ că acționează asupra sufletului său sau al altora?

4. cine decide și când, dacă sufletul are nevoie de ajutor?

5. care ar fi  metodele de așa zisă reciclare a sufletului?

6. cum și cine contabilizează rezultatele?

E posibil să existe mult mai multe întrebări care necesită un răspuns pentru a lămuri cât de cât problema ce o dezbatem, eu însă mă opresc la acestea, încercând cu puterile mele intelectuale și  senzitive, să găsesc un răspuns fiecăreia.”

Opinia acestui elev continuă  într-un alt articol……

Până atunci însă, oare a epuizat elevul toate întrebările?

(sursa foto – webcultura.ro)

Anunțuri

Un elev vine cu o idee proprie de reciclare (1)

La școală.

Profesoara: Așadar copii, rețineți, reciclarea este un proces tehnologic prin care rezidurile, deșeurile, materialele ce nu mai pot fi folosite în stadiul lor actual, sunt prelucrate în vederea refolosirii lor. Spre exemplu, un caiet vechi care a fost în totalitate scris, nu mai poate fi folosit în același scop, dar prin reciclare, poate fi transformat iarăși în hârtie sau carton deci poate fi refolosit. Puteți veni și voi cu alte exemple?

Elevul 1: Cioburile de sticlă se pot retopi și transforma în noi produse de sticlă.

Elevul 2: Pet-urile, se pot mărunți și pot fi folosite la fabricarea materialelor de construcții.

Elevul 3: Materialele din plastic sau cauciuc ce nu mai pot fi folosite.

Elevul 4: Rumegușul…

……..

Elevul X: Sufletul .

Profesoara: Poți să fii mai explicit? Nu cred că știu ce-ai vrea să spui.

Elevul X: Eu cred că sufletul poate suporta și el transformări. Poate fi mai bun sau mai rău, în funcție de încercările prin care trece. Un om bun care a fost persecutat, batjocorit, a cărui suflet este ciobit sau chiar zdrobit, poate deveni un om rău, dar la fel de bine își poate reveni, se poate schimba,  dacă atitudinea celor din jur se schimbă.

copac1

Profesoara: Deci…..

Elevul X: Așa cum materialelor le dăm o șansă de ce nu le-am acorda și sufletelor? Așa cum știm să pedepsim, trebuie să știm să și iertăm? Da eu cred că sufletul poate fi reciclat și mai cred, că rezultatele pot fi mai bune decât în cazul corpurilor neînsuflețite. Un om căruia viața i-a dat mai multe lecții, poate deveni mai bun decât a fost la început. Mai cred că fiecare dintre noi ar trebui să înțelegem, că putem fi reciclatorii propriilor noastre suflete.

Profesoara: Cum?….

Elevul X: Prin atitudine. Față de ceilalți și față de noi înșine. Privind mai mult în tine îi vezi mai bine pe ceilalți și privindu-i mai profund pe alții ajungi să te cunoști mai bine.

Profesoara: Atunci pentru că vorbim totuși de reciclare și pentru că ai introdus și sufletul în discuție, cine hotărăște dacă un suflet necesită sau nu reciclare? Și când?

Elevul X: Eu cred că un prim pas trebuie să îl facă fiecare cu sine și fiecare cu ceilalți, chiar din momentul în care începe să facă diferența între bine și rău, adică undeva la vârsta copilăriei. Dar niciodată nu e prea târziu, nici pentru sine nici pentru ceilalți.

Profesoara: Copii exemplele date de voi, privind reciclarea materialelor , sunt bune. Colegul vostru,  Elevul X , a ridicat o altă problemă. Așa cum ați auzit deja , el vine și cu argumente. Personal, trebuie să recunosc, că apropierea celor doi termeni suflet și reciclare, mi s-a părut nu tocmai potrivită la început, dar acum, cred că este un subiect interesant de dezbătut. Din acest motiv, pentru data viitoare, vă propun ca și temă, abordarea acestui subiect , reciclarea sufletelor, în care aveți libertatea să vă explicați punctul de vedere.

(va continua) 

(sursa foto – google)

Vis împlinit

Zi de zi, suflete se contopesc, suflete se pierd, pentru un timp sau pentru totdeauna.

Li s-a întâmplat și lor, mamă și pui. O ultimă îmbrățișare, o ultimă lacrimă, un ultim sfat. Ce sfat ciudat își spuse puiul de cal. „Vei fi cu adevărat fericit, dacă vei găsi libertatea.” Dar el nu știe ce-i aia libertate! Să-i spună cineva! Dar cine? Privi întrebător către cea care-i dăduse viață și-acum îl părăsea. Își lipi botul de ochii ei închiși, de nările ei altădată calde, dar nici un semn. Îi necheză ușor la ureche, dar nimic. Își scutură coama și bătu din copite. Nimic. Timpul se oprise-n loc.  Clipa aceasta nu putea fi decât așa. N-o mai putea schimba nimeni și nimic.

Privi în jur și mai apoi către cer. Fulgi albi aducea soarele pe pământ. Ningea cu soare. Erau din ce în ce mai mulți. Puneau stăpânire pe trupul mamei. Era acum a lor. Trupul acela inert era din ce in ce mai alb și mai strălucitor. Poate așa trebuie să fie, gândi căluțul. Se depărta și iar se apropia.

– Ce-i de făcut? Ce-i de făcut acum, mamă? Un vânt răzleț îi flutură coama și-i limpezi gândurile. Libertate. Asta e. Trebuie să aflu.

Se apropie pentru ultima oară de trupul mamei.

Doar cu tine am fost fericit, iar dacă libertatea îmi va readuce fericirea, alerg s-o caut. Adio mamă!

??????????

Căluțul pieri în galop, în pădure. În urmă steluțe alb aurii uneau cerul cu pământul.

Timpul trecea, iar căluțul nu mai contenea să alerge. Alerga și din când în când necheza strigând?

– Spune-mi mamă, aici e? Unde-i libertatea? Unde s-o caut?

Ajuns la gura unei peșteri se opri brusc. Era obosit iar pe cer deja apăruse luna. Se așeză la adăpost și încercă să ațipească. Vântul șuiera, nările i se lipeau. Intră tot mai mult în scorbura pământului în căutarea căldurii. Închise ochii. Auzea voci care-l întrebau:

– Ce-ai vrea tu să afli căluțule? Ce cauți? Cauți libertatea? Vântul e liber că poate alerga prin codri, păsările cerului sunt libere că pot cânta oricum, oriunde și oricând, albinele sunt libere că dăruie rodul muncii lor cui doresc, apele sunt libere că iubesc peștii necondiționat …

Vocile au fost întrerupte de un un alt glas, un glas de om. Deja mijea de ziuă și vântul se potolise. Un țăran cu un car cu lemne  venea către el, îl văzu înghețat și-i puse o pătură pe spate.

– Ce cauți tu aici căluțule?

– Libertatea, necheză puiul care deja se simțea nițel mai bine căci începuse să se dezmorțească.

– Știi tu ce-i aceea? continuă țăranul.

– Să alerg ca vântul, să nechez când vreau, să muncesc pentru cine vreau și să-l iubesc necondiționat.

– Dacă-i așa, atunci eu sunt libertatea ta bidiviule. Urmează-mă.

Câteva ore mai târziu, puiul de cal, stătea în grajdul țăranului, având o brazdă de fân în ieslea ce-i stătea în față. Se încălzise. Ieși timid din grajd, într-un țarc destul de mare și începu să alerge. Mai tare, din ce în ce mai tare, ca vântul. Necheză, o dată, de două ori, de trei ori … de câte ori dori. Ca păsările. Îl văzu pe țăran, se îndreptă către el. Acesta îi mângâie coama. El, în semn de mulțumire, îi încălzi mâinile cu aburul cald al nărilor sale. Apropierea aceasta îl făcu să simtă un sentiment ciudat. Să fie aceasta dragostea necondiționată? Din pumnul țăranului mâncă boabe dulci de porumb.

– Hrănește-te bine căluțule, fă-te mare și puternic, mâine poimâine îți pun hățurile ș-om căra împreună lemne din pădure.

Căluțul dădu din cap a încuviințare. Necheză ușor. Își scutură coama și o rupse la fugă prin țarc.

– Privește-mă mamă, am găsit libertatea. Aștept să fiu fericit ca atunci când eram cu tine. Ascultă-mă și privește-mă, mamă!

(sursa foto – aici)

Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și nu pot fi folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.

Dragoste live

fata la țarăLa un post de televiziune, o emisiune în direct, în care, o tânără de la oraș se îndrăgostește de un fermier, își petrece o perioadă de timp la ferma lui pentru a se cunoaște mai bine, bla, bla, bla…

Emisiunea live, live … dar avea și ceva regie în spate.

Printre alte scene, se cerea și una mai fierbinte, dar cum emisiunea era transmisă într-un interval orar ce nu permitea așa ceva, tipa trebuia să iasă dintr-un hambar unde tocmai se produsese „un act de tandrețe”  și trebuia să spună ceva, care să convingă de intensitatea trăirii momentului.

Regizor: Deci ieși și spui ceva … ceva așa încât să vadă lumea cât ești de fericită ….

Protagonista: Ce bine a fost!?

Regizor: O nu, nu ceva atât de banal … plutești de fericire …

Protagonista: Ce magic!?

Regizor: Nu, tocmai ai avut o întâlnire cu un fermier … altceva … totuși ceva mai primitiv …

Protagonista: Ce sălbatic!?

Regizor: Nu, nu merge, nu vii din junglă … ceva rural …

…..

După mai multe astfel de discuții, rămase ca tipa să se mai gândească și până a doua zi, să găsească replica adecvată și să o spună.

A doua zi, transmisiune în direct.

Tânăra, ieșind din hambar, cu mâinile în șold, pe un ton hotărât, spune:

– Prea bun, prea ca la țară!

(sursa foto – google)
(rm13 – textul se dorește a fi o glumă și trebuie tratat ca atare)
Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și nu pot fi folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.

Lecția de jurnalism

bombă

La școală.

Profesoara: Copii, acum să vedem dacă ați înțeles. Dați exemple de știre bombă.

Elev 1: Grenadă.

Elev 2: Dinamită.

Elev 3: Bomba atomică.

Elev 4: Bomba nucleară.

Elev 5: Bomba de aviație.

Elev 6: Mină.

…….

Gigel: O pocnitoare i-a bubuit în mână lu’ Gheorghe și i-a rupt nasu’.

Profesoara: Bravo Gigel, răspunsul tău este cel corect.

(rm13)

(sursa foto – google)

 Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și nu pot fi folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.

Prima lecție

copil-batutLa o ședință cu părinții, o mămică își arată indignarea față de atitudinea pe care, lunganul și bătăușul clasei o are față de copilul său. Mai exact, îl roagă pe tatăl lunganului, să aibă o discuție cu fiul său, așa încât acesta să nu-i mai bată zilnic copilul. Vă mărturisesc, e un fapt real, întâmplat într-o școală din București, fără înflorituri.

A doua zi, lunganul, înaintea începerii orelor, când clasa era plină, se apropie de victima sa zilnică și se adresează mulțimii generale.

– Atenție aici, de astăzi înainte, nimeni , dar nimeni, nu mai are voie să facă așa …  și îi trage o palmă zdavănă peste ceafă colegului său care se clatină ușor și cu un gest umil își freacă ceafa spunînd:

– Lasă-mă!

Lunganul revine :

– Deci, pentru cei ce nu au înțeles încă, vă mai arăt odată … și repetă gestul, o dată de două ori, de trei ori …. pînă când speriat și neputincios, cel mic se face ghemotoc în bancă încercând să-și acopere pe cât posibil capul.

– Da’ lasă-l măi, strigau unii dintre colegi, neavând curajul să se apropie.

Scena s-a încheiat cu intrarea unui profesor în clasă,s-a făcut liniște, s-a făcut prezența și s-a trecut la predarea unei noi lecții.

Era a doua lecție din acea zi, pe prima tocmai o predase lunganul.

(rm13)

(sursa foto – google)

 Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și nu pot fi folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.

 

Moșule, nu vreau cadouri ci schimbări

copil scriind

La școală, în prima zi de după anul nou, profesoara de română le-a cerut elevilor, să scrie o compunere despre ce i-au cerut Moșului. Compunerea unuia dintre elevi suna cam așa:

 

Scrisoare către Moș Crăciun,

Moșule, nu vreau cadouri ci schimbări:

– Vreau ca profesorii  să nu ne mai judece după câți bani și ce statut social au părinții noștri.

– Vreau ca elevul cel mai înalt și mai solid să nu-l mai bată mereu pe cel mai pipernicit și neajutorat.

– Vreau ca profesorii să ne zâmbească mai mult și să ne cântăreasă pe toți cu aceleași unități de măsură.

– Vreau să avem mai multe ore de fizică, nu pentru că-mi place mult mai mult fizica, ci pentru că îmi place foarte mult domnul profesor. Poate ai observat și tu, Moșule, cum îl iau copii în brațe când îl întâlnesc pe hol.

– Știi că avem o profesoară nouă de limba română. Îmi place de ea, dar aș vrea să-i spui tu celei vechi, că și de ea îmi plăcea foarte mult și îmi pare rău că nu am apucat să i-o spun.

– Uneori, am impresia că profesorii sunt răzbunători. Aș vrea să nu mai am niciodată impresia asta. Crezi că poți să faci ceva?

Știu că nimeni nu mă crede că acestea au fost cerințele mele către Moș Crăciun, dar nu puteam să ratez ocazia. În școala noastră sunt câteva sute de copii care vor scrie această compunere și, cu siguranță, doamna nu-și va umple memoria, cu toate jucăriile pe care aceștia le-au cerut Moșului. Dar, mai știu, că probabilitatea ca cineva să mai fi făcut o astfel de compunere, este foarte mică, aproape inexistentă, deci, cu siguranță pe aceasta nu o va uita.

P.S. – Moșule, aș mai vrea ceva. Fă în așa fel, încât, urmările acestei scrisori să fie unele pozitive, nu negative. Tata îmi spune mereu: dacă nu riști nu câștigi! Mulțumesc!

(sursa foto – google)
  Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și nu pot fi folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.

Previous Older Entries