Dragoste live

fata la țarăLa un post de televiziune, o emisiune în direct, în care, o tânără de la oraș se îndrăgostește de un fermier, își petrece o perioadă de timp la ferma lui pentru a se cunoaște mai bine, bla, bla, bla…

Emisiunea live, live … dar avea și ceva regie în spate.

Printre alte scene, se cerea și una mai fierbinte, dar cum emisiunea era transmisă într-un interval orar ce nu permitea așa ceva, tipa trebuia să iasă dintr-un hambar unde tocmai se produsese „un act de tandrețe”  și trebuia să spună ceva, care să convingă de intensitatea trăirii momentului.

Regizor: Deci ieși și spui ceva … ceva așa încât să vadă lumea cât ești de fericită ….

Protagonista: Ce bine a fost!?

Regizor: O nu, nu ceva atât de banal … plutești de fericire …

Protagonista: Ce magic!?

Regizor: Nu, tocmai ai avut o întâlnire cu un fermier … altceva … totuși ceva mai primitiv …

Protagonista: Ce sălbatic!?

Regizor: Nu, nu merge, nu vii din junglă … ceva rural …

…..

După mai multe astfel de discuții, rămase ca tipa să se mai gândească și până a doua zi, să găsească replica adecvată și să o spună.

A doua zi, transmisiune în direct.

Tânăra, ieșind din hambar, cu mâinile în șold, pe un ton hotărât, spune:

– Prea bun, prea ca la țară!

(sursa foto – google)
(rm13 – textul se dorește a fi o glumă și trebuie tratat ca atare)
Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și nu pot fi folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Anunțuri

Expatriații – uniți în cuget și-n simțiri

bruxellesScriam acum o jumătate de an un articol despre cei ce au ales , de altfel o grea alegere, să muncească în afara granițelor țării. Cunoaștem cu toții, de la cunoscuți sau din mass-media, zeci și sute de astfel de cazuri și tot atâtea motive pentru care au luat această decizie. Tocmai de aceea nu m-am referit  atunci la aceste motive și nu o voi face nici acum.

De ce am revenit însă acum asupra subiectului?

Pentru că, pe 2 noiembrie, mi-au confirmat că am avut dreptate.

Vorbeam atunci despre sacrificiul lor,  iar acum ei vin și-mi confirmă o nouă formă de sacrificiu. Păi cum altfel putem numi plecarea de la sute de km depărtare până la centrele de votare, așteptarea în stradă ore întregi, indiferent de condițiile climatice, la cozi de sute de metri, pentru a vota?

Și asta pentru că lor le pasă, pentru că depărtarea de cei dragi i-a făcut să simtă în fiecare por al ființei lor cât de  necesar este ca în România lucrurile să se îndrepte și numai îndreptarea aceasta mult râvnită le poate întregi familiile, le poate aduce alături zâmbetul celor dragi. Nu mă poate contrazice nimeni aici, pentru că au fost mulți și în toate colțurile lumii. Da, ei sunt la sute sau mii de kilometri depărtare de patrie , dar sunt uniți în cuget și-n simțiri, ei între ei, dar mai ales ei și țărișoara asta. Toată stima DOMNILOR EXPATRIAȚI!!!!!!!

Iar dacă ei pot fraților,  noi de ce să nu putem? Dacă ei pot renunța la  banii greu munciți, la timpul lor puțin și prețios, la energie stând în picioare ore întregi, noi, cei din țară, de ce să nu dedicăm o jumătatea de oră de plimbare unei cauze nobile, morale? Cei ce pe 2 noiembrie ați avut altceva mai important de făcut nu uitați că nimic nu e mai important decât salvarea voastră, a familiilor voastre, a țării, așa că ieșiți la vot.

A venit rândul nostru, a celor din țară, să întindem o mână fraților de peste hotare,  să se poată întoarce acasă.  Aceasta este adevărata unire.

 

Divide et Impera!

Niccolò MachiavelliÎn ultima vreme  mi-a tot revenit în minte dictonului lui Machiavelli :„DIVIDE ET IMPERA!”„DEZBINĂ ȘI STĂPÂNEȘTE!” .
Să fie amintirile din școală, că tocmai a început anul școlar?
Sau experiențele legate de interacțiunea cu diverși directori  din companiile la care am lucrat? Pentru că trebuie să recunoaștem, dictonul  se poate aplica la orice nivel, „micro-”  sau „macro-” .
Să fie ecoul știrilor externe sau interne?
Toate la un loc se numesc realitatea trecută, prezentă și viitoare.
Totuși, de-a lungul timpului, stăpânirea aceasta prin dezbinare, nu a oferit satisfacția dorită, așa că s-a mai inventat și „SĂRĂCEȘTE-I APOI ÎNDATOREAZĂ-I” ca să-i stăpânești și mai bine.
Și pentru că succesul obținut astfel trebuie controlat, menținut și savurat, supușii  trebuie adunați în grupuri mai mari sau mai mici, depinde de situație, ca să-și ovaționeze stăpânii,   să se bucure de bucuria lor, să se mintă că sunt și ei fericiți și să mulțumească „binefăcătorilor”  lor pentru marea fericire închipuită.
 Păi e bine fraților?
De la mine așa se vede și nu se ÎNTREVEDE  BINE.
De la voi?