Expatriații – uniți în cuget și-n simțiri

bruxellesScriam acum o jumătate de an un articol despre cei ce au ales , de altfel o grea alegere, să muncească în afara granițelor țării. Cunoaștem cu toții, de la cunoscuți sau din mass-media, zeci și sute de astfel de cazuri și tot atâtea motive pentru care au luat această decizie. Tocmai de aceea nu m-am referit  atunci la aceste motive și nu o voi face nici acum.

De ce am revenit însă acum asupra subiectului?

Pentru că, pe 2 noiembrie, mi-au confirmat că am avut dreptate.

Vorbeam atunci despre sacrificiul lor,  iar acum ei vin și-mi confirmă o nouă formă de sacrificiu. Păi cum altfel putem numi plecarea de la sute de km depărtare până la centrele de votare, așteptarea în stradă ore întregi, indiferent de condițiile climatice, la cozi de sute de metri, pentru a vota?

Și asta pentru că lor le pasă, pentru că depărtarea de cei dragi i-a făcut să simtă în fiecare por al ființei lor cât de  necesar este ca în România lucrurile să se îndrepte și numai îndreptarea aceasta mult râvnită le poate întregi familiile, le poate aduce alături zâmbetul celor dragi. Nu mă poate contrazice nimeni aici, pentru că au fost mulți și în toate colțurile lumii. Da, ei sunt la sute sau mii de kilometri depărtare de patrie , dar sunt uniți în cuget și-n simțiri, ei între ei, dar mai ales ei și țărișoara asta. Toată stima DOMNILOR EXPATRIAȚI!!!!!!!

Iar dacă ei pot fraților,  noi de ce să nu putem? Dacă ei pot renunța la  banii greu munciți, la timpul lor puțin și prețios, la energie stând în picioare ore întregi, noi, cei din țară, de ce să nu dedicăm o jumătatea de oră de plimbare unei cauze nobile, morale? Cei ce pe 2 noiembrie ați avut altceva mai important de făcut nu uitați că nimic nu e mai important decât salvarea voastră, a familiilor voastre, a țării, așa că ieșiți la vot.

A venit rândul nostru, a celor din țară, să întindem o mână fraților de peste hotare,  să se poată întoarce acasă.  Aceasta este adevărata unire.

 

Reclame

O formă de sacrificiu

Există o categorie de români care au optat pentru a munci în afara țării lăsându-și familiile acasă.  Au plecat fie din dorința de a câștiga mai mult, fie că nu și-au găsit un loc de muncă în țară.  Indiferent din ce motiv au ajuns să muncească printre străini e clar că sunt niște luptători.

Însă câți dintre noi și-au pus întrebarea  ce se întîmplă, în tot acest timp, în inima lor și a familiilor lor?

Nu o singură dată am auzit comentarii de genul  „Dar lor ce le pasă” sau” Nu-i plângem noi pe ei”.

Greșit!

Le pasă. Tocmai de aceea sunt acolo pentru că le pasă. Iar gestul lor printre altele înseamnă și sacrificiu.

Imaginați-vă cum v-ați simți dacă:

– nu vă puteți îmbrățișa copiii, soțul sau soția, seara înainte de culcare;

– ați pierdut perioada în care copilul  a început să meargă, sau să vorbească, sau a stâlcit cuvintele, sau ……;

– îi încurajați pe cei dragi, când trec prin perioade grele, doar la telefon, dar nu îi puteți strânge în brațe;

– vorbind la telefon cu părinții în vârstă rămași acasă, ei tac și ascultă, ascultă și tac,  iar tu nu știi dacă tac pentru că te ascultă sau tac pentru că se îneacă cu lacrimile;

– copilul vostru a luat premiu la școală sau la un concurs extrașcolar  și ar vrea să fiți prezent când primește diploma, dar înghite în sec și se bucură doar pe jumătate……

Ar mai fi multe de spus ………dar mă opresc aici…… sunt sacrificii de ambele părți.

Sacrificiul înseamnă multă, multă  iubire!!!!!!!

??????????