O formă de sacrificiu

Există o categorie de români care au optat pentru a munci în afara țării lăsându-și familiile acasă.  Au plecat fie din dorința de a câștiga mai mult, fie că nu și-au găsit un loc de muncă în țară.  Indiferent din ce motiv au ajuns să muncească printre străini e clar că sunt niște luptători.

Însă câți dintre noi și-au pus întrebarea  ce se întîmplă, în tot acest timp, în inima lor și a familiilor lor?

Nu o singură dată am auzit comentarii de genul  „Dar lor ce le pasă” sau” Nu-i plângem noi pe ei”.

Greșit!

Le pasă. Tocmai de aceea sunt acolo pentru că le pasă. Iar gestul lor printre altele înseamnă și sacrificiu.

Imaginați-vă cum v-ați simți dacă:

– nu vă puteți îmbrățișa copiii, soțul sau soția, seara înainte de culcare;

– ați pierdut perioada în care copilul  a început să meargă, sau să vorbească, sau a stâlcit cuvintele, sau ……;

– îi încurajați pe cei dragi, când trec prin perioade grele, doar la telefon, dar nu îi puteți strânge în brațe;

– vorbind la telefon cu părinții în vârstă rămași acasă, ei tac și ascultă, ascultă și tac,  iar tu nu știi dacă tac pentru că te ascultă sau tac pentru că se îneacă cu lacrimile;

– copilul vostru a luat premiu la școală sau la un concurs extrașcolar  și ar vrea să fiți prezent când primește diploma, dar înghite în sec și se bucură doar pe jumătate……

Ar mai fi multe de spus ………dar mă opresc aici…… sunt sacrificii de ambele părți.

Sacrificiul înseamnă multă, multă  iubire!!!!!!!

??????????

Reclame