Nu o dau, mamă, nu o dau!

„Ce lecție va fi aceea? Oare ce vrea să-i învețe? De ce să aducă la școală un obiect la care ei țin mult? Sau cel mai mult. Chiar așa s-a exprimat doamna. Avea un weekend la dispoziție să găsească obiectul, dar și un răspuns la întrebarea de ce? Logic, nu? Îl va întreba de ce acel obiect?”  Așa gândea Ionuț în drum spre casă.

Ajuns acasă, același tată tăcut. Noroc cu pisica. Dacă le-ar fi cerut  un animal și nu un obiect, n-ar mai fi stat acum pe gânduri. Avea  pisica.

– Ce facem mâine, tată? se trezi vorbind.

– Tu ce-ai vrea?

– Să mergem la outlet .

– Iar la outlet? Bine.

Știa că tatăl său nu se va opune. Acolo îi plăcea mamei să meargă. De când mama i-a părăsit, outletul continua să-i atragă ca un magnet. Nu știa dacă tatăl lui avea aceleași motive. El le știa pe ale sale. Fiecare intrare era o altă amintire despre mama sa. Dar cel mai mult îi plăcea să intre la lenjerii de pat. Mama avea un obicei, întâi le mângâia cu mâna-i ușoară, apoi le ridica spre față și le atingea cu obrazul. Ușor, ușor, a căpătat și el același obicei, neștiind ce caută însă.copil pe gânduri

Dădu roată cu privirea peste tot prin casă. Bicicletă – prea mare, minge – vor aduce toți băieții, calculator – aceeași problemă ca la bicicletă, jucării – ar fi râs colegii de el.

Se aruncă  în pat. Dădu colțul de la pătură ca să atingă cu obrazul lenjeria, exact ca mama sa. Același nod în gât îi tăia respirația. „Trebuie să beau apă”, își spuse.

Trecură două zile de weekend care păreau trase la indigo cu cele din weekendul trecut. Outlet, piață, lecții, mâncare, telefoane la bunici, bătut mingea lângă bloc, calculator.

Luni dimineață, Ionuț cu rucsacul în spate și nimic altceva. Îl chinuia rău întrebarea: „Obiectul? Care-i obiectul?”  Aruncă rucsacul în pat și-și mai plimbă odată privirea peste toate obiectele din camera sa. Privirea se opri la colțul de pernă. „Am găsit își spuse. Asta e.” Trase în grabă lenjeria de pe pat, o împături, o aruncă într-o pungă și plecă la școală.

Așa cum își imaginase, fiecare trebuia să dea explicații despre alegerea sa. Doamna învățătoare, vădit surprinsă de alegerea lui Ionuț îl întrebă:

– De ce?

Stângaci , băiatul, repetă gestul mamei sale, luă lenjeria și o duse la obraz.

– Vedeți? E fină, e atât de fină! Și-și spuse-apoi în gând: „ca mâna mamei”.

Apoi doamna trecu la alt copil.  La final le spuse:

– Am înțeles cât de mult le îndrăgiți. Acum trebuie să luați o decizie. Renunțați la ele. Dăruiți-le. Unui prieten. Măcar pentru o perioadă de timp, o zi , o săptămână. Așa îi veți putea arăta prietenului vostru că e mai important pentru voi decât acel obiect.

În clasă, copii schimbau între ei ce aduseseră de acasă. Ionuț strângea în brațe lenjeria de pat.

– Tu Ionuț?

– Doamna învățătoarea, vedeți … eu am primit-o de la cel mai bun prieten … ce-ar spune el acum dacă aș da-o altcuiva? … Îmi permiteți să iau un pahar cu apă? continuă. Același nod în gât își făcu simțită prezența.

„Nu o dau, mamă, nu o dau!”  repeta întruna, mai târziu, în drum spre casă.

(sursa foto – google)
Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și nu pot fi folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Reclame