Primele 13 minute ale fiecărei ore par a fi cele mai importante !

Știați că zilnic aveți la dispoziție un minut de aur ce vă poate schimba viața? Ba mai bine zis două minute. Totul este  să le descoperiți și să știți cum să le folosiți.

minutul magic

Un expert în numerologie, Anatol Basarab, este de părere că, anumite momente ale zilei nu vin la întâmplare, ci cu un rost.  Depinde de noi cum vom folosi aceste momente, în avantajul nostru sau nu. Mai exact el pretinde că, din cele 1440 de minute cât are o zi (și o noapte – 24hx60min), fiecare om are propriul lui minut magic in care poate trimite in Univers  dorinta lui, care neaparat se va împlini puțin mai târziu.

Acest minut magic, este numit in numerologie ,,Minutul de aur”. El dăruiește omului o posibilitate unică de a spune, explica, arăta Universului în direct, care este dorința, scopul său personal. Cele 60 de secunde sunt neprețuite, deoarece ele deschid pentru fiecare om un canal direct de comunicare între el si Univers. Practic în acest minut se face legătura dintre Individ, Cosmos și Natură. Individul emite informații, își expune dorința, Cosmosul preia informațiile și le prelucrează, ascultă dorința, și Natura o duce la îndeplinire.

Ideea este că acest minut există indiferent că noi îl conștientizăm sau nu, îl folosim sau nu, iar ceea ce noi transmitem în acel minut, bine sau rău, se va reflecta în destinul nostru ulterior. Din cele mai vechi timpuri, oamenii vorbeau despre minutul magic în care tot ceea ce gândesti, simți, vorbești sau trăiești, capătă o putere spre a se întruchipa. Evident, întruchiparea acestora, va avea loc direct în viața noastră deoarece noi suntem expeditorii acestor mesaje.

Nu pot să nu-mi aduc acum aminte de vorbele bunicilor:  „bine faci , bine primești” sau „semeni vânt, culegi furtună”.

Așadar, când apare acest minut de aur, pentru fiecare dintre noi, in timpul unei zile? Cum putem calcula sau afla când vine într-o zi, propriul nostru minut de aur?
Schema este simplă : din data de 1 până pe 24 a fiecărei luni, minutul de aur se calculează astfel : ziua lunii reprezintă ora, numărul lunii reprezintă minutul. Spre exemplu astăzi suntem în 18 august (ziua 18, luna a opta), deci minutul de aur va fi între ora 18.08 și 18.09.

Nu pot să nu constat în acest moment că  primele 13 minute ale fiecărei ore par a fi cele mai importante din Univers.

Tot Anatol Basarab susține că există un cel de-al doilea minut magic, cel care are legătură cu ziua și luna în care ne-am născut. Cum  se descoperă acest al doilea minut și cum anume putem valorifica noi aceste minute magice, găsiți mult mai pe larg la sursă

Așadar dacă se întâmplă să credem în „ceasul rău, pisica neagră” sau în „cele trei ceasuri rele” sau în „marțea cu ghinion” de ce nu am crede și în „minutul de aur” ce ni se oferă zilnic?

Minute de aur să aveți 🙂 !!!

Anunțuri