Sunt printre noi (2)

Unul dintre prietenii din blogosferă a postat un articol la un moment dat în care sugera mai multe metode de a fi fericit atunci când aparent nu ai nici un motiv(și nici bani). Mi-a plăcut tot ce a spus, chiar am realizat că are mare dreptate. Dacă vreți să știți mai multe, articolul este aici.

Ce vreau eu însă să fac acum este să aplic una dintre metodele expuse de el. Am mai făcut-o și cu altă ocazie dar atunci habar nu aveam că este vorba despre o metodă demonstrată științific, ca aducătoare de voie bună. Ea se numește voluntariat.

Așa că, de bună voie și nesilită de nimeni, revin cu afirmația: „oamenii cuvintelor sunt printre noi, trebuie doar să-i descoperim și să le citim cuvintele” . Iar dacă vă plac Cuvintele și nu Vorbele sunteți invitații mei. Descoperit tot în blogosferă, nu l-am cunoscut niciodată personal, dar îl citesc de câte ori am ocazia cu mare drag,  omul care gândește în versuri, Mircea Cucu

Vă fac cunoștință.

Prietenul meu, cel cu fericirea, a avut dreptate. Deja mă simt mai bine.

Aviz amatorilor. 🙂 

Reclame

Știm să vorbim. Dar știm să ascultăm?

Categoric rețelele de socializare au oferit oamenilor o nesperată libertate de exprimare. Spre exemplu facebook-ul: poți să scrii tot ce gândești și cât de mult vrei, fară ca cineva să te poată întrerupe. Mai mult decât atât, poate să îți pese sau nu de părerea celorlați vis-a-vis de ceea ce ai scris.

Aici mi se pare mie că apare o problemă. Constat că sunt mulți cei cărora le place să se „asculte”, o dată, de două ori, iar și iar. Tu intervii și comentezi nițel, încerci să-l aduci pe om în mediul de socializare în care a uitat că se află. El nu te bagă-n seamă  și se ascultă și iar se ascultă. Iar tu îți spui: ce caută acesta aici?

Din acest motiv m-am gândit că e bine să ne amintim două definiții, extrase din DEX.

Monologul:cocoș

– scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj;

– lucrare dramatică de mici proporții pentru un singur actor;

– discurs lung al unei persoane, care nu permite intervenția interlocutorilor;

– vorbire cu sine însuși.

Așadar, dacă nu suntem  într-o piesă de teatru și ne aflăm pe o rețea de socializare poate ar fi mai bine să adoptăm:

Dialogul  –  convorbire între două sau mai multe persoane, personaje; cocoși discutândconversație, discuție, schimb de opinii (a se căuta în DEX definiția completă).

Și uite așa reușim să fim ascultați dar să și ascultăm, căci pînă la urmă acesta e scopul , nu?

Mărimea cuvintelor – lumina

DSCN2220_resize

Eu cred că fiecare cuvânt are dimensiunile lui. Dar nu ca la matematică. Mai mult decât atât, același cuvânt poate avea dimensiuni diferite pentru fiecare dintre noi.

Există cuvinte ale căror dimensiuni le simțim pentru că le acordăm atenție, voluntar sau involuntar, și cuvinte cărora nu le percepem mărimea din diverse motive.

Iată un exercițiu de imaginație:

Ce înseamnă lumina pentru un individ care s-a născut orb? Nimic palpabil. Fără formă, gust, miros. Teorie. Un fir de praf. El trăiește la intensitate maximă Atingerea, Gustul, Mirosul, Auzul, acestea fiind marile lui cuvinte.

Dar pentru un individ care nu a avut niciodată probleme cu vederea? Nimic deosebit, ceva ce e firesc a fi fără alte întrebări, ceva ce i se cuvine de la natură, ceva pentru care nu trebuie să-ți faci griji.

Ce este zi de zi lumina pentru un individ care știe că-și va pierde vederea odată cu trecerea timpului? Astăzi , mâine și poate în viitorul apropiat – încă bine, poate chiar bucurie, răsfăț, desfătare, mulțumire, viață..….dar odată cu trecerea timpului –  teamă, frustrare, stângăcie, durere, disperare……

Ce înseamnă insă lumina pentru un individ care s-a născut cu o vedere bună și ulterior și-a pierdut vederea. Enorm. Sfârșit și început.

Ce ne salvează în oricare dintre aceste situații?

Lumina din noi. Dar asta este deja o altă discuție, pentru o altă ocazie.

Pînă atunci însă să-i dăm dreptate lui Octavian Paler:

„Azi, ştiu că în lumină există şi umbre şi că fericirea e uneori dureroasă.”

Interviu – Alinuța și tălmăcirea cuvintelor

images (1)

 

Am avut onoarea de a lua un interviu în exclusivitate unui personaj foarte controversat dar și foarte cunoscut. Un VIP. Alinuța.

Trebuie să știți că discuția a fost destul de lungă și de aceea nu poate fi prinsă într-un singur articol.

La solicitarea ei voi începe  cu un capitol relativ recent din viața Alinuței și anume tălmăcirea cuvintelor.

Iată mai jos câteva proverbe pe care Alinuța le-a înțeles:

– De când a aflat că numai prostul râde de ce își aduce aminte pe Alinuța nu a mai văzut-o nimeni râzând.

– Pentru că a aflat că ochii care nu se văd se uită Alinuța și-a montat oglindă la ochelari.

– Deoarece trebuie să vadă partea plină a paharului Alinuța se uită la partea plină …..până adoarme.

– După ce maică-sa i-a spus că până ce nu dai cu capul de pragul de sus nu-l vezi pe cel de jos, Alinuța se dă cu capul de pragul de sus de cîte ori iese din casă.

– Deoarece copilul și bețivul spun adevărul Alinuța are mare încredere în ceea ce spune tatăl ei.

– Pentru că a aflat că cine râde la urmă râde mai bine de câte ori vede pe cineva râzând îl așteaptă să termine și apoi râde și ea. Și sigur râde la urmă pentru că de multe ori în timp ce ea râde alții oftează.

– Și pentru că a citit că toate drumurile duc la Roma Alinuța toată ziua e pe drumuri.

La înțelegearea altora încă mai lucrează:

– deși Alinuța n-a mai alergat niciodată de când a aflat că leneșul mai mult aleargă nu înțelege de ce în continuare îi este lene.

și pe măsură ce lucrurile se clarifică vă voi comunica schimbările din viața ei.