Fotosinteza

frunza ruginieSoarele a asfințit în palma mea,

Jucându-se de-a curcubeul

În picăturile-mi de cer.

Frunze  îmi erau mâinile,

Când  a poposit

Căutând clorofila.

A găsit-o și-am început să respir.

Iubeam  să purific

Și să mă purific.

Dar cel mai mult iubeam să trăiesc.

Uite-așa am crescut,

Fără să simt cum și cât.

Nu știu cât a trecut.

Poate o zi,

Căci soarele mi-a asfințit în palmă.

Doamne,

Fă-mi mâinile ace de brad,

Să rezist în noaptea-mi vecină!

Razele soarelui,

De vor căuta mâine clorofila,

O vor găsi în mâinile mele,

În roua  dimineții.

Apoi vom relua fericiți jocul,

Jocul de-a fotosinteza.

ace de brad

 

(ricamihai13)
(sursa foto – google)

Haiku 16 – Însuflețire

ploaia în ochii unui copilîngeri, lăcrimând,

dăruiesc lumină. reci

pietre-nsuflețesc!

 (ricamihai13-Însuflețire)
(haiku = gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 versuri formate din 5, 7 și 5 silabe)

Haiku 15 – Primul fior

maci cu albăstrele

 Te-am privit! Ție,

Obrajii ți-au roșit, căci,

Inima-ți buchet.

(ricamihai13-Primul fior)

(haiku = gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 versuri formate din 5, 7 și 5 silabe)

Cocoșul și păunul

cocosDemult, într-o ogradă cu multe dobitoace,

Cocoșul era lider recunoscut și pace.

Căci el, în istețimea ce-l caracteriza,

Pe toate pentru hrană, cu-n cântec le trezea.

păun fericitAcum câteva zile, stăpânul le-a adus

Nedându-le de știre, în curte, un intrus.

Vioi și plin de fală, intrusul, un păun,

Sfidându-l pe cocoș, se dete cel mai bun.

Găinile ghicit-ați, vrăjite de decor,

Recunoscură-n grabă, noul conducător.

„De vrei a fi tu șeful curții, vei putea,

Doar de la porci, din cocini, în grabă de-i lua

Și vei aduce-n curte, la proastele găini,

Atâtea boabe câte-ți încap în pliscu-ți fin.”,

Îi spune calm cocoșul, ciupindu-l de penaj,

Părând că-i periază fulgii de pe obraji.

Păunul, mahmurit de propria-i splendoare,

Nu sta deloc pe gânduri și-n cocină el sare.

Sub râtul unui porc, găsi un pumn de boabe

Și vru a-l lua cu totul.” Greșit, sunt șanse slabe

Să ieși întreg de-aici”, îi spuse-atunci grăsunul

Și-n câteva secunde  apăru  încă unul.

În rât și-n fălci îl luară și-l scuturară bine,

Nicicând să nu mai intre în cocini de porcine.

Iar, când se plictisiră, în curte-l aruncară,

Găinile grăbite-l făcură de ocară.

păun ciufulit

Acum, într-o ogradă cu multe dobitoace,

Cocoșul este lider recunoscut. Și-i pace.

(sursa foto – google)

(ricamihai13)

Oaia neagră

oaia neagră

Cu oile pe prund, la margine de sat,

Mai marii dintr-o stână, se puseră la sfat.

– Cuvine-se să știți, grăi întâi Măgarul,

Că baciu-i mohorât, i s-a umplut paharul.

Nici lapte nu-i destul, nici lâna nu-i prea bună,

Iar miei ce pot să spun, n-ați mai făcut de-o lună.

– Ghicit-ai tu aceste motive, că ar fi

A baciului necaz?, Berbecu’ ncet grăi.

– Normal, sări Dulăul, Măgarul spune drept,

Și cred că se impune să luăm problema-n piept.

Găsi-vom vinovata și o vom pedepsi.

Berbece, spune iute, ce oaie crezi c-ar fi?

Dar neștiind pe cine din turmă să aleagă,

Berbecul arătă confuz, spre Oaia neagră.

De-ndată fu chemată în fața tuturor,

Și fuse desemnată rușinea oilor.

În tot acest răstimp, din munte către vale,

Venea o viitură culcând totul în cale.

Dulău, Măgar, Berbec toți speriați de apă,

Fugiră. Oaia neagră, văzându-și turma toată,

În fața viiturii, în prund, abandonată,

Sări la deal pe stânci. De turmă fu urmată.

Și mai sări odată mai sus, iar după ea,

Urmă  întreaga turmă, de apă se salva.

Când ș-ultima mioară de apă fu scăpată,

Oița neagră-și prinse copita într-o piatră

Și frânt-a fost. Sărmana, rămase-acum în urmă,

Departe, șchiopătând, pierdută de-a sa turmă.

De baci cu-al său Dulău, târziu a fost găsită,

Iar carnea-i fu pastramă și pielea argăsită.

Suratele jelit-au, dar nu o zi întreagă,

Căci fost-a doar o oaie, ba chiar o oaie neagră.

(ricamihai13)

(sursa foto – google)

Primește tată colind

colind pentru tataPrimește tată colind,

Gânduri  pe stele îți prind,

De-i căta, le vei găsi

Unde stelele-or păli.

Iar de-ar fi să fie-o stea,

Sporindu-și lumina sa,

Acolo afla-voi eu

Gândul meu cu duhul tău.

Sanie mi-e carul mare,

Clopoțel, stea căzătoare,

Bidivii, luceferii,

Cântul, struna inimii.

Ș-am să cânt până ce luna

Cu raze-mi va umple mâna,

Da-va-mi  din puterea sa,

Lespedea-ți s-o sfarm cu ea,

Ușura-voi haina-ți grea,

Ș-o transform în fulgi de nea.

Ș-am s-o spulber ‘nalt în zare

S-o topească blândul soare.

Verde crenguță de brad

Am s-aștern să-ți țină cald,

Cu podoabe-ncununată

Și de gânduri luminată.

Primește tată colind,

Mâna către cer întind,

Inima-mi plângând în ea

Cată mângâierea ta.

(ricamihai13)

(sursa foto – internet)

Haiku 14 – Penel


dscn2256_resize
Culorile-i ard,
Mistuie câmpul. Vântul,
Al toamnei penel.

(ricamihai13)

(haiku = gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 versuri formate din 5, 7 și 5 silabe)

Previous Older Entries