Arta – un mod spectaculos de comunicare

Pentru mine arta, orice fel de artă, reprezintă modul propriu de comunicare al unui artist atunci când, diversității și complexității trăirilor sale interioare și a viziunilor personale, nu-i mai sunt suficiente instrumentele de comunicare obișnuite, aflate la îndemâna tuturor. Altfel spus artistul, din dorința de a transmite cât mai fidel aceste trăiri, emoții, viziuni, plăsmuiește limbajul propriu care este cu atât mai magnific cu cât reușește să atingă emoțional cât mai multe inimi.

Limbajul propriu  însă nu trebuie înțeles  ca o modalitate artistică de exprimare în general (pictură, muzică, poezie etc), ci ca o complexitate de detalii și fine combinații, unice, specifice doar celui care a creat limbajul, fiecărui artist în parte.

Iată în cele ce urmează doar un exemplu de limbaj unic propriu de comunicare, artistul plastic Jean Pierre Blanchard, unul dintre marii maeștri ai picturii în viteză, omul care realizează adevărate spectacole din culori și atitudine, manifestări ce vin ca rezultat al unui talent înnăscut contopit cu o serioasă experință în domeniul comunicării, a fost în tinerețe directorul creativ al unei agenții de comunicare. De mai bine de 20 de ani, recunoscut ca fiind un mare maestru, participă la spectacole de televiziune sau private, reușind să transmită cu mare succes valorile artei sale. 

Priviți cu atenție, ați mai văzut așa ceva?

Două dintre picturile sale realizate tot în timpul unor spectacole: Tina Turner și Mick Jagger:

tina turner

mick jagger

Alte două picturi care nu mai au nevoie de nici un comentariu:

Le phenix 120 x 120 cm

Rostropowitch 130 x 162 cm

Locul unde vă puteți delecta ochiul cu și mai multe frumuseți și care reprezintă și sursa fotografiilor și a înregistrării video Jean Pierre Blanchard .

Cubismul – ca de la om la persoană (2)

Ieri am introdus cubismul. Unde? În discuție bineînțeles, că în artă, s-au descurcat alții foarte bine.

Dacă folosim cuvintele lui Isus „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” și le aplicăm discuției despre cubism, cred că ar ieși ceva de genul: „Să-i dăm lui Paul Cezanne Precubismul, și lui George Braque, Pablo Picasso și încă vreo câțiva ce i-au urmat, Cubismul.”

Probabil mulți se vor întreba cum adică să dăm noi? Nu ei ne-au dat nouă?

Situația stă în felul următor. Acest curent artistic, care a însemnat o adevărată revoluție în istoria picturii, manifestată între anii 1908 și 1914, practic a doua mare revoluție după cea creată în perioada renașterii, a fost rezultatul unor transformări de lungă durată. Termenul de cubism nu a  fost emis de cei ce au inițiat, îmbrățișat și dezvoltat stilul, ci de criticii vremii.

Mai direct , nu a dat nimeni o ordonanță de urgență să spună: „Dragilor ăsta-i cubismul, de mâine se aplică !”

Deși Paul Cezanne picta de ceva vreme folosind liniile frânte cu trimitere către figuri geometrice, afirmația cum că pictorul reduce toate motivele sale la „scheme geometrice, la cuburi”, aparține criticului Louis Vauxcelles, făcând referire la lucrarea lui George Braque, Viaduct în Estaque, pictată în 1908, și pe care o puteți vedea mai jos (sursa foto – wikipedia).

viaduct-at-l-estaque-1908

În anul următor, altor lucrări ale lui Braquel li s-a aplicat eticheta de „cubism” urmând ca în 1910 operele lui Picasso să fie apreciate a fi „cubiste”. Se spune că Braque sau Picasso nu au avut niciodată intenția să picteze pătrate sau cuburi, dar au acceptat acest calificativ ca termen definitoriu pentru arta lor.

Ce intenții au avut Cezanne, Braque, Picasso și cei ce i-au urmat, rămâne să dezbatem într-un alt articol.

Pentru a termina într-o notă cubic colorată, iată mai jos lucrarea lui Picasso, Portretul lui Ambroise Vollard din 1910. (sursa foto- aici)

portretul lui Ambroise Vollard 1910

Cubismul – ca de la om la persoană (I)

Cum se introduce cubismul în discuție?

„Se spune că, într-unul dintre tablourile lui Picasso, se întâlnesc mai multe tipe. Una dintre ele, încercând să relaționeze cu alta, grăiește:

– Ce figură distinsă! Cu cine am plăcerea?

– Aaa, mulțumesc! Sunt una dintre domnișoarele din Avignon și încerc să fac o figură bună.

– Ce coincidență! Și eu sunt tot o domnișoară din Avignon. Eu încerc ……..  ei bine, eu încerc  să fac o figură geometrică.”

Pentru a înțelege mai bine acest dialog, iată în imaginea de mai jos tabloul lui Picasso, „Domnișoarele din Avignon” – pictat în 1907.(sursa foto-wikipedia)

domnișoarele din avignon

Și uite așa am introdus în discuție, cubismul, acest curent artistic al secolului XX.

Unii spun că dialogul dintre cele două „dive” a fost cel care a marcat evoluția ulterioară a operei  artistului. Eu mă îndoiesc.

Cred mai degrabă că a fost influențat de  Paul Cezanne, cel care a recomandat „a reda natura prin intermediul cilindrului, sferei și conului”.

De altfel cei mai avizați critici ai artei îl recunosc pe Cezanne, ca având un rol covârșitor în prima fază a cubismului, numele ei fiind cum probabil lesne intuiți, precubismul.

Iar pentru a vă fi și mai clară înclinația lui Cezanne asupra figurilor geometrice, studiați cu atenție următoarea pictură a sa, realizată în anul 1895, „Cariera Bibemus”. (sursa foto wikipedia)

paul cezanne - cariera bibemus - 1895Cum probabil bănuiați, discuția despre cubism abia începe. Dezbătută pe îndelete, poate fi o discuție foarte lungă. Tocmai de aceea, în acest articol aș mai adăuga doar că următoarele două faze ale cubismului au fost cubismul analitic și cel sintetic, urmând a despica firul în patru în alte articole.

Și pentru a încheia articolul  într-o notă geometric colorată, vă invit la masă, dar nu orice masă ci „Masa cu Pedestal” a lui George Braque, pictată în 1913.(sursa foto tot wikipedia)

masa cu pedestal, George Braque - 1913

Și pentru că am ajuns la masă – Poftiți vă rog , cultură !