Culmea pârtiei – tot anul – aviz amatorilor

pârtie

– Care e culmea pârtiei?

– Pârtie din ianuarie până în decembrie și din decembrie până în ianuarie.

– Unde?

– La noi în țară. Foarte bine răspândite. Rețea de pârtii. Sunt instituții specializate care se ocupă numai de întreținerea acestora. Unele furnizează materia primă, altele se ocupă cu forța de muncă, altele se ocupă cu plățile. Există și specialiști în vânzări și tot așa … Unii spun chiar că unele pârtii ar fi fost construite prin turnare. Pe asta n-ai mai auzit-o, nu? Sau da?

– Și panta, panta cum e?

– Unele sunt mai line, altele mai abrupte … dar sigure. Nu e cădere liberă, deși unora așa li se pare.

– Cine stabilește panta?

– Nu știu sigur dar se pare că un rol important îl au cei de la Drumuri Naționale Ajutătoare  – prescurtat D.N.A..

– Și totuși cum e posibil?

– Prin alunecare de foarte sus până foarte jos. Ca pe orice pârtie.

– Omule, o spui așa de firesc, că mă enervezi! Cum e posibil? Chiar nu e nimic în neregulă cu pârtiile astea?

– Ar fi ceva. Uite, dacă ne uităm noi de la baza unei pârtii obișnuite către vărf, cei din vârf se văd foarte mici iar când ajung la bază sunt de dimensiuni normale. Pe pârtiile acestea însă, lucrurile se întâmplă exact invers. Când sunt în vârf par mari și foarte mari și când ajung jos sunt mici, foarte mici.

(sursa foto – google)

Anunțuri

4 comentarii (+add yours?)

  1. racoltapetru6
    Feb 23, 2015 @ 07:37:50

    Se vede că nu știu să schiez. Altfel știam răspunsul. 😦

    Răspunde

  2. ane
    Feb 23, 2015 @ 20:26:01

    Din vârful muntelui priveşte jos către acei ce trăiesc la nivelul pământului.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: