Voluntari pentru o privire

copil trist 1N-are rost să pierd prea mult timp să vă spun în ce împrejurări am ajuns să discut cu Ei, că nu-i important. Când spun Ei, mă refer la  doi copii de 14 sau poate 15 ani,  de la o casă de copii.

Cu toții am avut ocazia măcar o dată în viață, să auzim sau să vedem o știre despre viața într-un cămin de copii, care poate fi mai rea sau mai puțin rea, mai bună sau mai puțin bună, funcție de norocul fiecăruia (că numai de noroc nu e vorba aici, dar … cum să-i spui altfel?).

– Sunt convinsă că aveți multe dorințe, pe care le pot intui, le spun eu, însă cu certitudine există și  dorințe la care cu siguranță nu mă gândesc, am dreptate?

– Nu știm, spune unul dintre ei, dar încercați să ne spuneți și noi vedem dacă ghiciți.

Vă dați seama că am început să spun tot ce-mi trecea în acel moment prin minte că obosisem și la un moment dat, m-am oprit.

– Ei, eu doar asta îmi imaginez.

Unul dintre ei mi-a spus că am atins cam tot și dacă ar fi fost ceva nespus, tot avea legătură cu ce intuisem.

Celălat  însă se uită la mine și-mi spune:

– Ar mai fi ceva. Am vrea să mergem la o organizație de voluntari, dar fără să știe nimeni situația noastră.

– Îmi scapă ceva? întreb eu.

– N-ați înțeles. Vrem să fim voluntari pentru o zi.

– Păi dacă ești voluntar, ești voluntar și nu câștigi nimic, zic eu. Ori voi, fără supărare, faceți parte mai degrabă din categoria celor care au nevoie ori de bani, ori de ajutorul voluntarilor. Și atunci ceva nu se leagă.

– Știam că nu veți înțelege.  A fi voluntar înseamnă pentru noi total opusul a ceea ce suntem acum. Când vin la noi, la casa copilului, voluntarii, oricât s-ar strădui să nu arate, se uită la noi cu milă, cu multă milă, în vreme ce noi ne uităm la ei ca la niște sfinți. Am vrea pentru o zi măcar, să ne privească și pe noi lumea ca pe sfinți.

Restul nu contează.

(rm13)

 (sursa foto – google)
Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și nu pot fi folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Anunțuri

10 comentarii (+add yours?)

  1. Vali Crintea
    Dec 13, 2014 @ 19:32:27

    buna lectie de viata !

    Răspunde

  2. Adriana
    Dec 13, 2014 @ 20:31:29

    ..deosebit totul, deosebită povestea, deosebit OMUL care scrie aici. Ai tot respectul meu, iar sotul meu a spus ca e unul din cele mai frumoase lucruri citite de el. Felicitari, din nou..

    Răspunde

    • ricamihai13
      Dec 13, 2014 @ 20:42:09

      nici nu știi cât mă bucur!!! și asta pentru că uite, mai sunt oameni care sunt de acord că lucrurile trebuie privite și altfel; mi-ar place să ajungă la concluzia aceasta tot mai mulți! o seară minunată !!!!! 🙂

      Răspunde

  3. mikyangel007
    Dec 13, 2014 @ 22:12:39

    Ce frumos! Asa e, oamenii nu-si doresc mila, isi doresc sa fie apreciati pentru ceea ce sunt.

    Răspunde

  4. raluca
    Dec 13, 2014 @ 22:13:34

    Doamne ce frumos ai relatat totul. Eu nu mă uit cu mila la ei, daca ii mai intalnesti sa le spui ca ei chiar sunt niste sfinti . Si sa le mai spui ca sunt apreciati si ca ne-au dat o lectie de viata. Multumesc Adrianei ca a distribuit articolul si astfel am putut sa ajungem la el.

    Răspunde

  5. racoltapetru6
    Dec 14, 2014 @ 09:37:56

    Totul e cât se poate de firesc! O știu din propria-mi experiență și mă bucur să reîntâlnesc aceleași sentimente.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: