Mama nu e substantiv

La școală, profesoara de limba română, le dă copiilor o lucrare în care, printre altele, le cere să analizeze dintr-un text substantivul mama. Unul dintre elevi răspunde acestei cerințe cu o propoziție simplă : „Mama nu e substantiv.”

Profesoara îl penalizează pentru greșeala sa și îi scrie pe lucrare răspunsul: „mama = substantiv comun, numărul singular, genul feminin, cazul nominativ, funcția sintactică de subiect”. Ea le cere copiilor ca a doua zi să vină la oră cu lucrările semnate de către părinți.

trist

A doua zi, lucrarea acelui elev nu era semnată dar pe ea apărea scris ceva nou:

„Nu sunt de acord. Comun este cel mai nepotrivit apelativ pentru mama. Mama e specială. Genul e neutru nu feminin, ea a muncit cot la cot cu bărbații și a fost blândă și frumoasă ca o sfântă. Iar cazul nu  e nominativ, ci vocativ, când o caut strig: mamă! Aș putea fi de acord cu numărul singular pentru că, da, întradevăr, mama e unică. Dar mama nu e substantiv, de sâmbătă mama e înger și nu mai poate semna lucrarea, iar asta a fost semnătura mea în locul ei. Cred că e de acord.”

Profesoara a citit și i-a spus elevului : „Cu siguranță e de acord.”

(sursa foto – google) (fotografia nu reprezintă personajul textului a fost folosită, fiind una foarte expresivă, pentru accentuarea mesajului transmis)
Articolele acestui blog reprezintă proprietatea autorului și nu pot fi folosite integral sau parțial fără permisiunea acestuia în concordanță cu Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Anunțuri

108 comentarii (+add yours?)

  1. Adeena
    Dec 10, 2014 @ 16:55:54

    Emotionant…!!!

    Răspunde

  2. Daniela Bojincă - Pishky
    Dec 10, 2014 @ 17:20:23

    M-a cutremurat postarea asta… la propriu și la figurat…

    Răspunde

    • ricamihai13
      Dec 10, 2014 @ 19:11:57

      așa era și inima copilului,cutremurată …. nu?

      Răspunde

    • Valentin
      Ian 26, 2015 @ 22:06:30

      Ne spui si noua cum te-a cutremurat la propriu?!
      Poveste ar fi fost, intr-adevar emoționanta daca ar fi fost reala dar nu e si, in cazul asta, nu este decât o poveste slabă.

      Răspunde

      • ricamihai13
        Ian 27, 2015 @ 07:56:29

        Deci Valentin tu consideri că nu e emoționantă pentru că nu e reală și atunci e slabă. Mă bucur că am întâlnit și o altă opinie decât a celorlalți cititori, nu o împărtășesc, dar e o opinie și o respect.

      • Daniela Bojincă - Pishky
        Ian 27, 2015 @ 17:14:17

        Indiferent că e reală sau nu, mă cutremură povestea. Gândul că ar putea fi adevărat într-o zi. Și, dacă vrei o poveste reală, poftim una: Unui coleg, în clasa a 4-a, ia murit mama. În clasa a 5-a, o profă, pentru că greșise nu știu ce la materia respectivă, i-a repetat de câteva ori că să vină cu mama la școală. Și i-a repetat asta obsesiv, în timp ce el începuse să plângă. S-a oprit până la urmă.. când i-a spus cineva ma șoptit „Doamna, lui George i-a murit mama în vară, acum câteva luni…”. A înghițit în sec și a schimbat repede subiectul, în timp ce copilul ăla plângea în bancă.
        Nu știu cum ești tu, dar eu sunt emotivă. Mă emoționează orice poveste. La fel cum mă emoționează cărțile pe care le citesc. Și care nu reprezintă transpunerea unei realități, ci pur și simplu o invenție a autorului. Acum sper că ai înțeles cum de a putut să mă cutremure.

      • ricamihai13
        Ian 27, 2015 @ 19:42:16

        perfect punctat Daniela ! un om fără emoții …. ce e? om? nu , în nici un caz … restul nu mai contează …

  3. coltulcultural
    Dec 10, 2014 @ 17:23:19

    Dezarmantă poveste pentru oricine are un sâmbure de suflet…

    Răspunde

  4. illusion
    Dec 10, 2014 @ 19:54:49

    Cat adevar!

    Răspunde

  5. Ştefania
    Dec 10, 2014 @ 22:34:36

    Este tulburătoare povestea.
    Ufff, Doamne, câtă durere şi tristeţe poate fi în sufletul unui copilaş a cărui mamă devine înger când încă el este atât de fraged.

    Răspunde

  6. Aliosa
    Dec 11, 2014 @ 09:37:36

    Minunata si emotionanta postare ! 🙂
    Desi-s bunic, gândul la buna mea MAMA, mi-au umplut ochii de lacrimi ! 😦
    Este cea mai inspirata definitie a substantivului MAMA ! 🙂
    Voi ” lua ” minunata ta postare, s-o am ca amintire dar sa i-o spun si nazdravanului meu de nepotel EMANUEL
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/13/
    care-i mare si-ntelege , dar si micutului meu nepotel ANDREI
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/26/
    ca atunci când va fi mare si va intelege ce-i spun, sa stie si el ce frumos gandita-i despre MAMA , fiinta UNICA, SPECIALA ! 🙂
    Sarbatori Fericite , din inima-ti doresc ! 🙂

    Cu bucurie,
    Aliosa.

    Răspunde

  7. vavaly
    Dec 11, 2014 @ 12:56:27

    Ce bine ar fi fost daca copilul era intrebat inainte sa fie corectat.. Dar asta nu prea se intampla….

    Răspunde

    • ricamihai13
      Dec 11, 2014 @ 14:38:25

      Uneori elevii sunt mai buni profesori decât profesorii cu diplomă.

      Răspunde

      • vavaly
        Dec 11, 2014 @ 18:55:02

        de cele mai multe ori, nu doar uneori.

      • ricamihai13
        Dec 11, 2014 @ 19:18:17

        așa-i

      • Luiza
        Feb 08, 2015 @ 22:14:45

        Cred ca profesorul trebuie sa-si faca meseria, aceea de a preda, d.p.v. gramatical elevul gresise! Un profesor nu are de unde sa cunoasca povestea fiecarui elev, este evident insa ca nu ramane imun la durerea elevilor sai, la povestile de viata ale acestora…

      • ricamihai13
        Feb 09, 2015 @ 07:36:34

        în toată povestea asta nu aș pune accent pe schimbul de idei dintre profesor și elev cât pe profunzimea trăirii copilului care copleșit de durerea pierderii mamei nu a acceptat ideea de a trata subiectul ca pe un exercițiu de gramatică; aș spune că este un mod cât se poate de civilizat de a-și exterioriza sentimentele dar și revolta față de destinul său

  8. racoltapetru6
    Dec 11, 2014 @ 13:18:50

    Și uite că unii elevi devin filosofi încă din primele clase, în timp ce alții nu știu ce este o mamă nici când ajung să dea BAC-ul.

    Răspunde

  9. Alex
    Dec 11, 2014 @ 17:40:17

    Minunat articol! Felicitari pentru emotia transmisa!

    Răspunde

  10. Diana
    Dec 11, 2014 @ 22:46:45

    Emotionant text…
    Mi-am amintit de o prietena din copilarie care s-a sfaramat dupa ce mamica ei a murit (cand ea era inca in scoala generala)…
    Mama nu e un substantv! 🙂
    Zile fericite iti doresc, cu drag!

    Răspunde

  11. Allexyanna
    Dec 12, 2014 @ 20:17:38

    Abia astazi am gasit curajul sa citesc textul desi titlul mi-a trecut pe sub privire (am intuit ca este bine sa amân lectura).
    Inspiratie de frumos!

    Răspunde

  12. Sorin Naedrut
    Dec 13, 2014 @ 18:53:00

    sincer ,obiectiv,latura umana darama barierele dintre fiintele umane,lasand loc numai sentimentului de fericire pe care ni-l da cuvantul MAMA…

    Răspunde

  13. Marius
    Dec 14, 2014 @ 16:26:12

    Impresionant, sa fie luare aminte pentru cei care au mamele langa ei, sa stie sa le cinsteasca cum se cuvine, iar cei a caror mame au plecat sa nu le uite niciodata nici in viata nici in rugaciune!

    Răspunde

  14. Roxana
    Dec 15, 2014 @ 11:54:13

    Mama e unica si e inger pazitor si daca traieste, ea are grija de copii ei si existind pe pamint, nu numai din cer…

    Răspunde

  15. Cristian
    Dec 16, 2014 @ 22:47:52

    In cazul acesta ,TATA, e sau nu substantiv ?

    Răspunde

  16. Mihaela
    Dec 17, 2014 @ 10:32:42

    Multumesc. Doar atat pot spune. Multumesc.

    Răspunde

  17. Maria Juhasz
    Dec 17, 2014 @ 12:52:47

    Este o poveste extraordinara si comentariile pe masura!Sunt si eu o bunica,si le voi arata nepotilor mei cele de mai sus.Sunt convinsa ca au ce invata (desi isi iubesc enorm mama)CRACIUN FERICIT tuturor!!!

    Răspunde

  18. oanaclara
    Dec 20, 2014 @ 08:02:15

    Reblogged this on Diverse diversificate 1.

    Răspunde

  19. Trackback: Revoltă și dezamăgire – feriți-vă de site-urile care fură | Din Culori
  20. Radu
    Dec 21, 2014 @ 21:44:21

    Reblogged this on radupopescublog.

    Răspunde

  21. rudia2014
    Dec 22, 2014 @ 00:44:56

    🙂
    Ce frumos! Nu e de mirare că l-au vrut și alții! Din păcate…

    Răspunde

  22. theodora
    Dec 23, 2014 @ 08:00:56

    acest articol , nu a facut decat sa-mi arate, din nou, ca in fiecare copil este un diamant care asteapta sa fie scos la suprafata.

    Răspunde

  23. Trackback: Mama NU e substantiv | FrontPress.ro
  24. sufletdefluturas
    Dec 30, 2014 @ 15:00:00

    Mi-ai aprins lacrimi în ochi…

    Răspunde

  25. Eda
    Ian 03, 2015 @ 16:03:35

    La Mulţi Ani ! 🙂

    Oh, Doamne, o postare la care nu e nevoie de prea multe cuvinte.

    Răspunde

  26. nina cremeneanu
    Ian 06, 2015 @ 16:42:14

    eu as aduga ca MAMA e nume propriu pe care sa-l scriem si simtim cu litere mari !! dar…..cea mai mare durere a mea este copilul nascut nevinovat care nu are cui sa-i spuna „mama”” pentru ca ea l-a parasit ca si cucul ..dar pana si el isi lasa puiul.in cuibul altuia, nu la gunoi sau pe strada!!
    din pacate mai sunt si ASA pe lumea asta !!

    Răspunde

  27. Anastasia.
    Ian 09, 2015 @ 14:41:25

    Prea frumos..prea adevărat!

    Răspunde

  28. Bunicul Nicu
    Feb 01, 2015 @ 21:12:06

    Marea majoritate a celor ce si-au postat comentariile mai sus sunt femei. Sunt barbat,tata si bunic,dar asa ceva… m-a emotionat profund.Frumos,magnific,asta se poate spune in cateva cuvinte despre MAMA,cu atat mai fascinant daca emana din gandirea unui copil. Felicitari cui a scris!

    Răspunde

  29. Trackback: Ce este MAMA ? | KIDS HOBBY
  30. ecoarta
    Feb 08, 2015 @ 10:10:07

    Uneori, copiii îşi depăşesc, din păcate, dascălii prin gândirea lor creatoare! Ei văd dincolo de zidul matematic al gramaticii, care este eficient fără doar şi poate, dar ştiu atât de bine să extrapoleze, încât ne lasă cu gura căscată! Să ai o zi bună!

    Răspunde

  31. Trackback: Mama nu e substantiv | Clasa mea
  32. Trackback: Mesaj pentru MIHAI RICA | Altfel
  33. strain si calator
    Feb 11, 2015 @ 22:16:50

    buna seara,
    am citit aceasta induiosatoare poveste pe blogul http://www.elenatomaxxl.blogspot.com.
    mi-ar face placere sa stiu ca a cerut permisiunea dvs.

    Răspunde

    • ricamihai13
      Feb 12, 2015 @ 08:01:01

      Bună dimineața,
      Mă bucur că povestea mea trezește anumite emoții celor ce o citesc. Mulțumesc pentru mesajul transmis :). Cît despre doamna care a preluat integral (prin copy paste) articolul, vă mărturisesc că nu are permisiunea mea. Nu este nici prima și probabil nici ultima persoană care procedează în acest mod, în condițiile în care dacă chiar ar fi fost cu bună intenție, adică ar fi dorit să promoveze articolul pentru că i-a plăcut putea să folosească REBLOG și atât. Dar, vedeți dumneavoastră, e mai ușor să te folosești de munca altuia pentru a câștiga, decât să-ți pui mintea la contribuție.
      Mulțumesc că m-ați informat, știu ce am de făcut. O zi reușită ! 🙂

      Răspunde

  34. chircutz
    Feb 12, 2015 @ 00:54:06

    O poveste lacrimogenă bazată pe negarea unui adevăr gramatical/unei reguli gramaticale nu poate fi decât proastă!

    Răspunde

    • ricamihai13
      Feb 12, 2015 @ 07:24:24

      dacă asta este tot ce ați înțeles din această poveste, doar negarea adevărului gramatical, nu voi încerca să vă schimb opinia, nu am nici o problemă, să fiți sănătos 🙂

      Răspunde

      • chircutz
        Feb 13, 2015 @ 00:15:07

        Dacă aţi fi „brodat” povestea pornind de la un adevăr statuat – deşi sunt sătul de astfel de naivităţi înduioşătoare (a se vedea, de exemplu, cum unii se dau altcineva, ilustru, desigur, punându-i în gură vorbe pe care ei nu le-au spus nicidată!), ar fi fost altceva! Va-ţi gândit un moment că introducînd în povestea dvs. şcolari şi elevi, aţi putea influenţa negativ atitudinea lor faţă de limba maternă? Ori vi se pare că limba română nu este şi aşa destul de siluită? Uitaţi-vă numai la discursurile unor parlamentari şi o să-mi daţi dreptate!

      • ricamihai13
        Feb 13, 2015 @ 08:04:50

        Stimate domn, m-ați convis deja care este opinia dumnevoastră în legătură cu această poveste. Eu nu voi încerca să v-o schimb, e dreptul fiecăruia de a avea o opinie. În același timp, trebuie să vă mărturisesc, că nici dumneavoastră nu veți reuși să-mi schimbați viziunea asupra modului de „a broda” ideile și emoțiile ce le-am dorit a fi transmise prin acest articol.
        Dacă nu vă cer prea mult, vă propun un experiment. Citiți acest articol, mamei dumneavoastră, sau soției, sau surorii,fiicei, chiar și unui frate, fiu, tată. Urmăriți reacțiile lor.
        Până atunci însă să aveți o zi cu soare 🙂

  35. Buculesei B.
    Feb 12, 2015 @ 23:57:51

    Sensibil si emotionant ..

    Răspunde

  36. Trackback: Analiza cuvântului “mama” | Buculesei.eu
  37. Buculesei B.
    Feb 13, 2015 @ 00:08:18

    Nu te superi pentru asta: http://buculesei.eu/analiza-cuvantului-mama/ ? 😀

    Răspunde

  38. chircutz
    Feb 13, 2015 @ 01:40:48

    „V-aţi”, nu „va-ţi”, desigur! Asta pentru că tot am amintit de siluirea limbii române!

    Răspunde

    • ricamihai13
      Feb 13, 2015 @ 08:06:50

      nici o problemă, se poate întâmpla oricui – o zi frumoasă 🙂

      Răspunde

      • chircutz
        Feb 14, 2015 @ 18:51:32

        Vă mulţumesc şi sper să nu fiţi supărată pe mine, m-aţi prins într-o pasă proastă. Nu voi face experimentul propus de dvs. pentru bunul motiv că toţi cei înşiraţi de dvs. cu exepţia părinţilor pe care i-am pierdut, îmi vor reproşa că sunt un insensibil,
        Cât de „insensibil! sunt, veţi putea vedea dacă-mi veţi face cunoscută adresa dvs. de e-mail printr-un mesaj pe care vă rog să-l puneţi pe contul meu de Facebook:
        https://www.facebook.com/patrascu.marian.1
        Îmi va face plăcere să vă trimit două cărţi, un roman neconvenţional („Viaţa ca o provocare”, Ed. Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010) şi un miniroman („Oameni şi câini”, Ed. Petrescu, Râmnicu Vâlcea, 2011). Atât vă pot spune: „Oameni şi câini” l-am scris pentru a mă achita de o datorie faţă de – cine credeţi? – câinii pe care i-a avut familia mea originară dintr-un sat din Ţara Loviştei, de-alungul copilăriei, adolescenţei şi primei tinereţi ale mele.
        Numai bine vă doresc!

      • ricamihai13
        Feb 14, 2015 @ 20:43:21

        Bună seara
        De ce să mă supăr? Că mai există încă oameni care au curajul să spună ce gândesc? Nu. Astfel de oameni sunt tot mai puțini. Cei mai mulți spun ceea ce gândesc pe la spate, nu verde în față, și în plus mai au și prostul obicei de a deforma adevărul. Nu stimate domn, nu am nici o supărare pe dumneavoastră și nu o spun ca să dea bine, nu vă cunosc, nu am de ce să vă „perii”. O spun pentru că acum, în acest moment, așa gândesc.
        Îmi pare rău că v-ați pierdut părinții. Eu o am încă pe mama, și,fiind departe, mi-e dor de ea tot timpul. Și de tata …
        Adresa mea de email o găsiți pe acest blog la pagina contact. Mulțumesc pentru gândurile și intențiile dumneavoastră bune 🙂 Cu siguranță ne mai auzim 🙂
        Seară liniștită!

    • alesis
      Feb 14, 2015 @ 00:07:33

      numai cine nu scrie nu greseste !

      Răspunde

  39. Giurav
    Mar 08, 2015 @ 02:11:43

    DAAA…..! MAMA este unixă şi specială !!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Răspunde

  40. Georgeta Popoiu
    Mar 24, 2015 @ 14:50:39

    Reblogged this on FERICIREA ETERNA.

    Răspunde

  41. Georgeta Popoiu
    Mar 24, 2015 @ 14:52:20

    Articol de milioane, nu e de mirare ca are o ” coada ” asa de lunga de comentarii. Superba poveste, care are un sambure de adevar !!!

    Răspunde

  42. mediclass
    Mai 29, 2015 @ 00:04:12

    Reblogged this on dana1967 and commented:
    Excelent articol !!!!

    Răspunde

  43. Trackback: MAMA!!!!! | Niculinamoisescu's Blog
  44. diplomatiasentimentelor
    Aug 24, 2015 @ 18:59:05

    Da, mama nu e substantiv! Emotionanta postare!

    Răspunde

  45. diplomatiasentimentelor
    Aug 24, 2015 @ 19:05:07

    Reblogged this on diplomația sentimentelor and commented:
    Da, viata ne poate invata, cu duritate, de multe ori, ca nu suntem nemuritori. Pana la a deveni noi insine parinti, trecem de la groaznica teama de abandon, de la anxietatea de separare din copilarie, la sentimentele ambivalente ale adolescentului care osi striga independenta deseori prin indepartare. Odata ce devenim parinti, parca ni se strange sufletul la gandul ca fragilitatea fiintei umane, in fata „intemperiilor” lumii, ar putea sa ne impiedice sa stam alaturi copiilor nostri cand acestia vor avea nevoie de noi…

    Răspunde

  46. lazaroviciremus
    Oct 29, 2015 @ 13:09:18

    Eu mi-am pierdut mama când aveam 10 ani şi mi-a schimbat modul despre cum văd viaţa .Am devenit indiferent la toate ,pentru că orcum murim cu toţi .Mi-au trebuit 20 de ani să trec peste asta .

    Răspunde

  47. Zamfir POP
    Dec 17, 2015 @ 08:37:32

    Mama-i mamă, nu-i muiere! – proverb românesc.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: