Ciprian Golembiovschi – un român frumos

Vă spune ceva numele acesta?  Pentru cei ce nu știu Golembiovschi vine de la cuvântul polonez golab ce se pronunță  „gouomb” și înseamnă porumbel.

Ați auzit de   „Cântecul gintei latine”, Cântecul tricolorului”, „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români”,  „Balada pentru vioară si orchestră” op.29 și de opereta „Crai nou”?

Tot ca o curiozitate, știți cine  a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită și astăzi  de către Albania, pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”?

ciprian porumbescu

Știți cine a fost întemniţat aproape trei luni pentru activitatea din cadrul societăţii „Arboroasa“, militantă pentru libertatea Bucovinei de sub dominaţie habsburgică, iar în timpul detenției  deși era cuprins de friguri și scuipa sânge, îi scria tatălui său: „Sunt bine, tată. Şed în celulă şi cânt «Gaudeamus Igitur». Numai păcat că cei ce mă ascultă nu ştiu latineşte“?

Răspunsul la aceste întrebări este unul singur, Ciprian Porumbescu.

Păcat că lumina lui s-a stins prea devreme. La numai 29 de ani se stinge pe pământ ca să se aprindă în ceruri.

Ce român frumos!

(surse – google, youtube)

Anunțuri

6 comentarii (+add yours?)

  1. Sebastian
    Dec 08, 2014 @ 19:40:13

    Interesant acest articol. Sincer, uitasem mare parte din biografia lui Ciprian Porumbescu. Multumesc ca mi-ai reamintit-o.

    Răspunde

    • ricamihai13
      Dec 09, 2014 @ 08:10:56

      Sunt doar câteva elemente, foarte, foarte puține. Eu ascult cu drag compozițiile sale, îl admir enorm și m-am gândit că n-ar fi rău să le aduc aminte și altora că a existat un român de care să fim mândri.

      Răspunde

  2. ecoarta
    Dec 09, 2014 @ 14:36:54

    Da, ştiam aceste lucruri despre Ciprian al nostru! Spun al nostru pentru că şi alte seminţii s-au dedat în al revendica, dar el a fost şi va rămâne ROMÂN. Mulţumesc că mi l-ai adus în minte. O să ascult Balada, să-mi alunge urâciunea unei zile ploioase!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: