O formă de sacrificiu

Există o categorie de români care au optat pentru a munci în afara țării lăsându-și familiile acasă.  Au plecat fie din dorința de a câștiga mai mult, fie că nu și-au găsit un loc de muncă în țară.  Indiferent din ce motiv au ajuns să muncească printre străini e clar că sunt niște luptători.

Însă câți dintre noi și-au pus întrebarea  ce se întîmplă, în tot acest timp, în inima lor și a familiilor lor?

Nu o singură dată am auzit comentarii de genul  „Dar lor ce le pasă” sau” Nu-i plângem noi pe ei”.

Greșit!

Le pasă. Tocmai de aceea sunt acolo pentru că le pasă. Iar gestul lor printre altele înseamnă și sacrificiu.

Imaginați-vă cum v-ați simți dacă:

– nu vă puteți îmbrățișa copiii, soțul sau soția, seara înainte de culcare;

– ați pierdut perioada în care copilul  a început să meargă, sau să vorbească, sau a stâlcit cuvintele, sau ……;

– îi încurajați pe cei dragi, când trec prin perioade grele, doar la telefon, dar nu îi puteți strânge în brațe;

– vorbind la telefon cu părinții în vârstă rămași acasă, ei tac și ascultă, ascultă și tac,  iar tu nu știi dacă tac pentru că te ascultă sau tac pentru că se îneacă cu lacrimile;

– copilul vostru a luat premiu la școală sau la un concurs extrașcolar  și ar vrea să fiți prezent când primește diploma, dar înghite în sec și se bucură doar pe jumătate……

Ar mai fi multe de spus ………dar mă opresc aici…… sunt sacrificii de ambele părți.

Sacrificiul înseamnă multă, multă  iubire!!!!!!!

??????????

Anunțuri

7 comentarii (+add yours?)

  1. Viorel
    Mai 06, 2014 @ 22:11:03

    Eu nu-mi imaginez nimic.
    Eu traiesc in mod real si pragmatic.
    Eu am ,poate ,postura si mai ingrata a parintelui care isi imbratiseaza copii plecati in cele strainatati o data la citiva ani.
    Eu mi-am imbratisat copilul caruia abia ii mijea mustata si care a plecat sa construiasca bunastarea italienilor,dupa care l-am reimbratisat dupa 6 ani cu inceput de chelie.
    Eu mi-am vazut nepotul crestinat la subsolul unei biserici catolice,care marinimoasa binevoia sa inchirieze respectivul spatiu unui preot roman ce incropise acolo un altar si loc de rugaciune si crestinare.
    Eu mangai sacosa turceasca ,la propriu,in care am pus cite ceva din toate din ce se gaseste in gospodaria unui om,un pic din aia ,un pic din ailalta cu toate ca ,cu juma de gura mi se spune la telefon : las’ bai tata nu te mai obosi sa pui pachet ca noi aici avem de toate.
    Da’ eu simt jumatatea aia de gura,care nu se aude in telefon,aia cu nod in git care imi spune si : bai tata poate imi pui si un pic de slaninuta , vreo gaina si poate si niste vinisor de-al nostru…ca aici au gust de cauciuc si chimicale.
    Acum 5 minute am vorbit cu baiatul meu care mergea sa incheie o intelegere pt o lucrare.La ora asta in Italia este ora 21.50.Noi ne pregatim de culcare sau poate de vizionat filme.El merge ,,la o lucrare”.
    Nu intru in amanuntele lucrarii.Va spun doar ca asta inseamna ,tone de ciment,nisip,faianta carete la etajul 2-3-4,cu spatele…inseamna lipsa sambate si duminici din portofoliul zilelelor libere cine stie pentru cite luni ,poate chiar pina la asa zisa lor vacanta,cind vin in Romania cu portbagajul plin de cadouri pt toata lumea …dar vin ca sa plece inapoi cu sufletul plingind fara lacrimi ca sa nu le vedem noi.
    Sa nu dati cu piatra si nici cu invidie sa nu va ginditi la putina,foarte putina lor agoniseala care de cele mai multe ori inseamna 2-3 posete de-ale Elenei Udrea.

    Răspunde

  2. berg ecaterina
    Noi 06, 2014 @ 22:16:21

    Da…putini stiu ca de multe ori cazi de oboseala, maninci o pasta cu suc de rosii…bei apa si mergi la culcare singur… cu gandul la cei lasati acasa, care poate nu au nici atit ce ai tu…dupa ce iti primesti asa zisul salar in euro…tragi linia…dupa ce iti achiti chiria, facturi, poate o rata la banca, un jumate plin la masina veche care o ai , care te duce si te aduce de la lucru….trimiti acasa la copil putinul care iti ramine, gandind deja a doua zi la urmatorul salar…probabil ca asta nu o stiu multi… dar viata in strainatate nu e doar flori, miere, veselie…este o viata poate mai amara decat se poate duce dar totusi mergi inainte cu gandul ca la final va merita…daca nu pentru tine…macar pentru copilul tau…o seara placuta si linistita la voi toti

    Răspunde

    • ricamihai13
      Noi 07, 2014 @ 07:36:53

      Știu și înțeleg toate lucrurile acestea, știu că ar mai fi fost multe de spus, n-aș putea însă să le spun mai bine decât cei ce trec printr-o astfel de experiență. Dar pot să spun din toată inima că am un mare respect pentru ei. Știu, nu-i încălzește cu nimic respectul meu, nu le ușurează situația, dar m-am gândit că e totuși bine să știe că sunt și români care văd și recunosc sacrificiul lor. Aș vrea ca lucrurile în țara asta să meargă mai bine și să se reîntregească familiile.
      Mulțumesc pentru opinie și urări!

      Răspunde

  3. Trackback: Expatriații – uniți în cuget și-n simțiri | Din Culori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: